Un australian a renunțat la două lăzi de bere pentru a-l salva pe Joey, un „berbec-unicorn” – VIDEO

Un australian a renunțat la două lăzi de bere pentru a-l salva pe Joey, un „berbec-unicorn - VIDEO
Publicat: 16/04/2019, 18:23

Michael Foster, fost agent în domeniul agricol, a povestit cum verifica o turmă de oi, moment în care a dat peste Joey, un berbec diform, care are un singur corn, în mijlocul capului, scrie upi.com.

„Inițial am crezut că este o glumă, dar m-am gândit că animalul acela chiar semănă cu un unicorn”, a povestit Foster pentru 7NewsAdelaide.

„Am fost agent timp de șase ani și este prima oară când văd așa ceva. Din cunoștințele mele, acesta este singurul „berbec-unicorn” din Australia”.

Foster a spus că Joey ar fi ajuns să fie sacrificat, dar l-a salvat contra a două lăzi de bere, pe care i le-a dat ciobanului.

„Aleargă cu restul oilor, este amuzant să-i vezi cornul cum iese”, a declarat Foster.

Foster a precizat că Joey este făcut pentru celebritate. „O să-l facem mare, îl ducem la spectacole și oriunde este nevoie, chiar și la Hollywood”, a spus Foster. „Sunt sigur că micuții vor fi încântați să îl mângâie, le putem oferi chiar și plimbări cu el”.

Un asemenea „unicorn” a pus pe jar poliția din California, în 2016, în dreptul Fermelor Ranchos. Oamenii legii au alergat timp de trei ore după un „unicorn”, care s-a dovedit a fi un ponei deghizat în unicorn, pentru o ședință foto, îndeajuns de abil încât să scape din mâinile stăpânilor săi.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc...
×